Partidul Democrat se pregăteşte de alegerile prezidenţiale. Mai mult, după spusele vicepreşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu, pe prim-plan pentru anul 2020 este participarea la alegeri şi câştigarea fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova. Nu este exclusă nici o coaliţie cu PSRM în 2020, însă la acest subiect Adrian Candu este mai rezervat, pentru moment.

„PD întotdeauna este pregătit de orice provocare şi de orice alegeri. Consider că PD trebuie să participe cu propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Pe prim-plan este participarea la alegerile prezidenţiale şi să câştige prezidenţialele. Dar, trebuie să fim realişti. Nu va fi uşor, va fi greu, nu zic imposibil, dar de depus efort trebuie,” a declarat Andrian Candu într-un interviu oferit pentru unimedia.info, citat de TVR Moldova.

Potrivit lui Candu, în contextul reformării partidului, în echipa Partidului Democrat, în curând, vor apărea oameni noi. Se pare că cei vechi au păreri împărţite despre viitorul PD-ului şi le vine cam greu să ajungă la un numitor comun.

„Deja s-au identificat persoane noi, care nu au fost în conducerea echipei. Cu siguranţă vom veni cu unele idei şi persoane noi la nivel de vicepreşedinţi. Partidul are nevoie de feţe noi, nu doar ca şi imagine, dar de idei, abordări noi. Eu am idei diferite faţă de domnul Filip sau de domnul Diacov, dar asta nu înseamnă că suntem pe baricade diferite. Urmează campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi avem diferite opinii dacă PD trebuie să aibă propriul candidat sau nu. Abordările diferite în acţiune, în comunicare, da – sunt diferite, dar asta e şi frumuseţea unei echipe,” a menţionat Candu.

Fiind întrebat dacă cineva din membrii PD comunică cu Vlad Plahotniuc şi dacă acesta se implică în deciziile care se iau în cadrul fracţiunii, Candu nu a ascuns faptul că chiar el comunică cu Plahotniuc şi a dat asigurări că acesta nu se implică în Partidul Democrat. Mai mult, potrivit lui, ei nu discută despre viaţa politică din Republica Moldova de ceva timp.

„La ora actuală, aproape că nu sunt persoane din echipa PDM care comunică cu Vlad Plahotniuc, cel puţin nu la nivelul deciziilor şi a vieţii politice. Eu, personal, comunic cu dumnealui, dar nu atât de des precum era anterior. Eu am o relaţie de rudenie cu dumnealui şi asta presupune comunicare legată de familie, de sărbători. Bineînţeles în contextul Revelionului, Crăciunului. Şi la ziua de naştere, şi de sărbători am vorbit. Dar nu am vorbit despre situaţia politică din ţară. Ultima discuţie cu dumnealui în care am agreat într-un fel să nu comunicăm pe subiecte politice a fost în vara anului trecut, atunci când a şi fost luată decizia de a se retrage din viaţa politică, se retrage de la conducerea PDM, şi îşi asumă alte responsabilităţi,” a mai spus Andrian Candu.

Referitor la relaţia Partidului Democrat cu Partidul Socialiştilor, Andrian Candu nici nu afimă nici nu neagă o potenţială coaliţie, dar perspective şi rezultate bune dintr-o asemenea coaliţie vede.

„La ora actuală nu există nicio discuţie cu colegii socialişti de a face vreo coaliţie sau de a participa în actul de guvernare, deşi am auzit mai multe declaraţii de la preşedintele Igor Dodon. Vom vedea. PSRM şi PDM sunt două fracţiuni numeroase, din punct de vedere al mandatelor, care au capacităţi profesionale, care dacă ar lucra împreună într-un anumit format de coaliţie, ar putea să aibă anumite rezultate,” a mai spus vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu.