Obținerea neutralității Republicii Moldova recunoscute internațional este prețul pe care trebuie să-l achităm Federației Ruse, pentru ca aceasta să-și retragă trupele de ocupație și munițiile din regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi în cadrul unui interviu acordat portalului Unimendia.info.

Întrebat dacă neutralitatea este o dorință a R. Moldova ori o condiție a Moscovei, Ciocoi a spus că este „un preț”.

„Mă tem că este un preț pe care trebuie să-l achităm, alternativa ar fi pierderea teritoriilor”, a declarat Aureliu Ciocoi.

Potrivit șefului diplomației moldovenești garanția neutralității pusă pe masa Moscovei este și unica soluție de reglementare a conflictului transnistrean.

Dacă vrem să reintegrăm țara și să vedem Republica Moldova fără prezența trupelor străine și a munițiilor, atunci, eu cred că acesta este lucrul la care trebuie să ne gândim cel mai serios, pentru că avem două alternative: sau acceptăm un statut de neutralitate recunoscut internațional, sau vom avea acest conflict nesoluționat încă mulți ani înainte. Și atunci trebuie să vedem foarte pragmatic. Trebuie să privim lucrurile cu ochii deschiși, nu să ne îmbătăm cu apă chioară și să visăm la nu știu ce soluții miraculoase. Asta-i situația, astea sunt soluțiile. Eu nu văd o a treia soluție în cazul acesta”, a afirmat diplomatul.

Vorbind despre modelul de neutralitate Ciocoi a spus că acesta ar putea fi împrumutat de la țări precum Austria, Elveția, Suedia, Finlanda și ajustat la realitățile noastre.

„Austria este o țară neutră recunoscută internațional și, după mine, n-o duce rău. Membră UE, dar din punct de vedere militar - neutră. (...) Finlanda, Suedia, nemaivorbind de exemplul numărul 1, Elveția, care are o tradiție de neutralitate de 300 de ani, dacă nu mai mult. Deci sunt diferite modele care pot fi luate în considerație și trebuie să identificăm modelul care s-ar plia cel mai bine pe exemplul Republicii Moldova. Nu trebuie să inventăm bicicleta”, a continuat Ciocoi.

Ministrul se arată ferm convins că  Rusia își va retrage trupele ruse de ocupație atunci „când vom reuși să obținem o recunoaștere a statutului nostru de neutralitate. Trecând de la caracterul auto-declarat pe care îl avem acuma la un caracter internațional recunoscut al neutralității noastre”.