Deputatul ACUM Mihai Popșoi a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova (PDM) prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale. Anunțul a fost făcut astăzi de Poșoi pe pagina sa de Facebook.

Popșoi a declarat că la baza deciziei sale stă noul context politic și refuzul foștii judecători ai CC să vină la audieri.

„Astăzi am depus o cerere prin care am informat conducerea Parlamentului despre faptul că mi-am depus demisia din funcția de președinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale. Am luat această decizie în legătură cu faptul că recent s-a format o nouă majoritate parlamentară, iar actorii principali ai tentativei de Puci Anticonstituțional au prins la curaj și au refuzat să se prezinte la audieri, lucru care împiedică aflarea adevărului cu privire la evenimentele din iunie curent”, a anunțat Popșoi.

Deputatul susține că „exponenții celor care au întreprins acțiuni de destabilizare a ordinii constituționale și au încălcat principiile unui stat de drept se află acum la guvernare și cu siguranță vor întreprinde toate măsurile pentru a tergiversa aflarea adevărului”.

„Precizez că în viitorul apropiat, imediat după prezentarea raportului de către viitorul președinte al comisiei, voi prezenta în cadrul unei conferințe de presă un raport de alternativă al Comisiei de anchetă. Voi prezenta toate informațiile de care dispun pentru ca cetățenii să cunoască adevărul despre acea săptămâna de foc prin care am trecut cu toții între 7-14 Iunie, 2019”, a mai scris Popșoi. 

Amintim că din comisiei mai fac parte deputații Mihai Popșoi, Grigore Novac, Vasile Bolea, Dinu Plîngău.