Ministerul de Externe al României a publicat un comunicat urmare a întrevederii celor doi omologi, Bogdan Aurescu și Aureliu Ciocoi la Bratislava, în care a venit cu critici dure, ieșite din tiparele diplomatic cu care ne-am deprins, la adresa noii guvernări instaurate la Chișinău. Concomitent, Ministerul de Externe și al Integrării Europene a publicat un comunicat în care nu amintește de criticile formulate de Bogdan Aurescu, ci doar despre faptul că Chișinăul mizează în continuare pe sprijinul Bucureștiului în implementarea Acordului de Asociere UE-RM.

Întâlnirea celor doi omologi a avut loc în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE de la Bratislava. Mesajele celor două ministere seamănă mai curând cu un ping-pong diplomatic, în care MAE de la București apare pe o tonalitate critică, iar instituția diplomatică de la Chișinău nu face altceva decât să se justifice și să ceară suport și sprijin. 

În comunicatul MAE se menționează că „șeful diplomației române a atras atenția, cu fermitate, asupra problemelor generate de schimbarea de guvernare de la Chișinău, determinată de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, într-un moment esențial pentru reforma justiției în Republica Moldova, schimbare contrară intereselor pe termen mediu și lung ale Republicii Moldova și ale cetățenilor săi”.

MAEIE-ul, drept replică, spune că „ministrul Ciocoi a ținut să sublinieze faptul că schimbarea Guvernului Maiei Sandu cu un nou guvern tehnocrat, în circumstanțele politice bine cunoscute care se încadrează într-un proces democratic, nu trebuie să aibă în niciun fel un impact negativ asupra dezvoltării relațiilor privilegiate dintre cele două țări vecine, pe care noul guvern de la Chișinău dorește să le extindă și să le aprofundeze în baza parteneriatului strategic bilateral”.  

MAE român a evaluat drept importante progresele Guvernului Sandu în implementarea reformelor necesare apropierii UE.

În continuare, Bogdan Aurescu a menționat că sprijinul oferit Republicii Moldova de către partenerii externi trebuie reevaluat și condiționat cu continuarea reformelor. 

„Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat că sprijinul partenerilor externi de dezvoltare ai Republicii Moldova va trebui reevaluat și condiționat strict, fiind necesară ajustarea sa corespunzătoare în funcție de angajamentul real demonstrat de noul Guvern socialist în continuarea reformelor asumate mai ales privind justiția și administrația, respectiv prin Acordul de Asociere încheiat cu UE, respectiv acordul cu FMI, cu respectarea principiilor democratice și ale statutului de drept”.

Drept răspuns, Chișinăul spune că RM are interesul „de a se bucura în continuare de sprijinul României în realizarea în deplină măsură a agendei de reforme prevăzute de Acordul de Asociere RM-UE, inclusiv în ceea ce privește edificarea statului de drept, asigurarea independenței justiției și lupta împotriva corupției”. 

Această replică vine în contextul în care ministrul român de Externe a spus ferm că „sprijinul României, inclusiv financiar, nu va putea continua în parametrii preconizați, urmând a fi reorientat, în funcție de acțiunile concrete ale noului Guvern, în baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, precum și strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european”.

De cealaltă parte, Aureliu Ciocoi nu se sfiește să pună că Chișinăul rămâne cu mâna întinsă în fața Bucureștiului și așteaptă continuarea implementării proiectelor sociale derulate statul român. 

„Ministrul Aureliu Ciocoi a confirmat disponibilitatea noului guvern de la Chișinău de a coopera strâns cu guvernul de la București în continuarea implementării proiectelor în derulare și inițierea unor noi proiecte în domeniul social, infrastructurii energetice și culturii, menite să contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor și asigurării securității energetice a țării”. 

Alineatele de sfârșit s-au referit la problema transnistreană, Bucureștiul punând accent pe reglementarea conflictului fără afectarea viitorului european al Republicii Moldova. Chișinăul a mulțumit Bucureștiului pentru sprijinul în reglementarea conflictului în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a RM.