Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, încearcă să dreagă busuiocul în cazul declarațiilor sale în care elogiază armata separatiștilor din Donbas, însă își dă zdravăn cu stângul în dreptul. Acesta afirmă că declarația vehiculată în presă și în baza căreia Blocul ACUM cere revocarea lui printr-o moțiune de cenzură, a fost ruptă din context și totodată publică înregistrarea integrală care demonstrează că declarația nu a fost trunchiată.

Gaiciuc le transmite deputaților blocului ACUM că moțiunea simplă depusă împotriva sa va eșua, deoarece este „circ geopolitic pe banii cetățenilor”.

„Mă întristează să văd cum nişte parlamentari din Blocul ACUM plătiţi să facă legi pentru o viaţă mai bună a cetăţenilor, fac circ geopolitic pe banii cetăţenilor şi se joacă de-a deputații. Nu le voi răspunde acestor demagogi pentru că ei nu răspunsuri caută, dar spectacol în Parlament”, a scris Gaiciuc pe pagina sa de Facebook unde a atașat și luarea sa de cuvânt integrală în care elogiază separatiștii din Donbas.

Ministrul Apărării recomandă să fie vizionat întregul discurs, pentru a evita „speculațiile și manipulările”.

„În mod intenționat, autorii moțiunii au furnizat doar un pasaj din acel discurs, încercând să manipuleze opinia publică, să inducă in eroare societatea prin scoaterea din context a ideilor pe care le-am expus în cadrul conferinței respective. O spun clar, ca să nu mai fie loc de speculaţii: ca cetățean, militar în rezervă și ministru al Apărării, am respectat și voi respecta întotdeauna integritatea teritorială a Ucrainei”, a mai scris Gaiciuc.

Acesta spune că va face tot posibilul pentru a contribui la buna cooperare între Republica Moldova şi Ucraina, pentru ca împreună să contribuie la securitatea în regiune.

„Celor care încearcă să dezbine societatea cu astfel de moțiuni manipulatoare, le transmit că vor eșua în demersul lor îndreptat împotriva cetăţenilor şi a țării, Armata Națională nu se va lăsa atrasă în astfel de show-uri politice, dar va continua să rămână doar în slujba cetăţenilor săi. În timp ce deputații Blocului ACUM muncesc din răsputeri să dezbine ţara, noi vom munci să o întărim şi să o apărăm”, a mai spus Gaiciuc.

Amintim că  moțiunea simplă vine după ce portalul Deschide.MD a publicat video în care Gaiciuc a spus despre armata de mercenari din Donbas că este una model, fiindcă luptă „cu spirit și credință”.

Secvența în care Gaiciuc elogiază armată separatistă din Donbas, susținută de Federația Rusă: 

Înregistrarea integrală a alocuțiunii: