Consiliul raional Dubăsari are un nou președinte. Este vorba despre socialistul Grigore Filipov, despre care presa a scris anterior că ar fi în relații de rudenie cu președintele Igor Dodon.

În cadrul şedinţei extraordinare de lucru a Consiliului Raional Dubăsari au fost aleşi preşedintele raionului şi vicepreşedinţii raionului Dubăsari. Astfel, în funcţia de Preşedinte al raionului Dubăsari a fost ales cu votul a 17 consilieri raionali dl Grigore FILIPOV, candidat din partea fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova”, se menționează într-un comunicat al Consiliului raional.

Totodată, în consilierii au numit și doi vicepreședinți. Este vorba despre Sergiu Grigoriev (PSRM), vicepreşedinte pe domeniul social, dar și Dumitru Popa (ACUM), vicepreşedinte pe domeniul economic.

De precizat că unul dintre fiii lui Grigore Filipov ar fi finul șefului statului. De asemenea, un alt fiu al lui Grigore Filipov este membru al Comisiei Electorale Centrale, care a fost delegat de PSRM. Este vorba de membrul CEC Vadim Filipov.

La fel, Grigore Filipov ar avea și „cetățenia” Transnistriei și că ar primi pensie din partea regimului separatist de la Tiraspol.

Detalii: O rudă de-a lui Dodon, cu „cetățenia” transnistreană, promovată la șefia raionului Dubăsari