Fostul președinte al Curții Constituționale și ex-ministru al Justiției, Alexandru Tănase, este de părerea că demiterea Guvernului este „o soluție foarte proastă”, iar pentru a-și „păstra fața”, PSRM și blocul ACUM trebuie să revină în câmpul constituțional și să întreprindă un set de acțiuni.

Demiterea Guvernului Maia Sandu este o soluție foarte proastă. Toate poveștile astea cu guverne minoritare nu funcționează la noi. În situația dată, soluția ar fi revenirea în câmpul constituțional”, menționat el.

Alexandru Tănase este de părerea că cele două forțe politice trebuie să accepte următoarea foaie de parcurs:

1. PSRM nu depune moțiunea împotriva guvernului Sandu iar proiectul pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea devine lege.

2. Președintele Igor Dodon sesizează CCM sa verifice constituționalitatea acestei legi inante de promulgare.

3. Dacă CCM declara legea constituțională, Premierul Maia Sandu desemnează candidații pentru funcția de PG, iar daca CCM invalidarea legea, se reiau procedurile in fața MJ.

4. Părțile convin de comun acord că nu vor mai opera nici un fel de modificări la legile justiției fără o expertiză din partea CoE si UE.

Amintim că astăzi în Parlament Maia Sandu urmează să prezinte inițiativa de modificare a Legii Procuraturii pentru care Executivul și-a asumat răspunderea. Igor Dodon a declarat că există trei scenarii care pot avea loc azi în Legislativ.

Detalii: Dodon:ACUM este gata să retragă asumarea M.Sandu dacă se votează azi modificările legii în Parlament