Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah susține că legile privind statutul Găgăuziei și al Transnistriei trebuie să fie identice. Vlah a precizat că și-ar dori ca statutul celor două regiuni să fie sub formă de autonomie. Declarația respectivă a fost făcută de către Irina Vlah la postul de televiziune, TVC21.

„Și pentru autonomia Găgăuză și pentru presupusa autonomie transnistreană legea trebuie să fie identică. Acest lucru trebuie să-l negociem toți împreună, dar nu să ne luptăm între noi”, a spus Irina Vlah.

Bașcanul a mai spus că Transnistria trebuie să se întoarcă în „statul unitar” Republia Moldova și că vede acest stat în viitor ca pe unul prosper și puternic. 

Amintim că recent președintele Legislativului, Zinaida Greceanîi a declrat că Parlamentul Moldovei va încerca să adopte „proiectele de lege găgăuze” până la 23 decembrie, când se va sărbători a 25-a aniversare de la constituirea Autonomiei Găgăuze.

Surse din cadrul APG au comunicat agenţiei INFOTAG că ei au discutat problemele actuale ale funcționării Autonomiei Găgăuze și interacțiunea Adunării Populare cu Parlamentul ţării.

Kîssa a spus că „examinarea de către Parlamentul Moldovei a „proiectelor de lege găgăuze” este principala problemă la momentul actual”. El a amintit că este vorba despre administrația publică locală, structura administrativ-teritorială a țării, descentralizarea și completarea legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri), conform modificărilor elaborate de grupul de lucru comun al Parlamentului și APG, cu participarea experților internaționali.

De asemenea, amintin că odată cu venirea noii guvernări, Chișinăul a început să vocifereze tot mai mult necesitatea trecerii la reglementarea politică a conflictului transnistrean.

Despre aceasta au discutat recent viceprim-ministrului pentru Reintegrare Vasilii Șova cu şeful Direcţiei Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Michael Siebert.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Biroului Politici de reintegrare, Şova a accentuat că, în paralel cu implementarea angajamentelor din așa-numitul pachet Berlin plus, o atenție sporită trebuie atrasă eficientizării activității formatului de negocieri ,,5+2”, inclusiv în partea ce ține reluarea discuțiilor pe marginea parametrilor modelului de reglementare și formalizarea poziției comune a mediatorilor și observatorilor în privința susținerii unei soluții durabile ce va respecta suveranitatea și integritatea teritorială a țării.