Liderul Partidului "ŞOR", Ilan Şor, principalul figurant în dosarele privind frauda bancară, susţine că în geanta care ar fi ajuns la preşedintele Igor Dodon ar fi fost 3 000 000 de euro.

Şor a declarat într-un interviu pentru postul său de televiziune, Televiziunea Centrală, că Igor Dodon ar fi primit geanta cu 3 000 000 de euro pentru a ieşi din Partidul Comuniştilor şi a vota pentru Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte, în martie 2012.

"Banii au fost de la Filat pentru ca Dodon să-l voteze pe Timofti. Banii respectivi, apropo, tot de la Banca de Economii a Moldovei au fost luați", a spus acesta.

Întrebat dacă are dovezi că Igor Dodon a primit aceşti bani, Ilan Şor a răspuns afirmativ. "Dovezi sunt, dar le voi prezenta la momentul potrivit. Acum nu are rost să prezint aceste dovezi, pentru ca Dodon controlează procuratura. S-a vazut clar că Dodon a recunoscut că e finanţat din Rusia, dar aceste dovezi au fost ignorate. Să ştiţi că au fost mai multe genţi pentru Dodon", a subliniat Şor.

Sursa citată a mai fost întrebată unde se afla în prezent, după ce a plecat din R. Moldova la începutul lunii iunie curent. "Sunt mai aproare decât îşi închipuiesc duşmanii mei. Eu pot să-mi permit să plec oriunde în lume, dar nu o s-o fac. Eu îmi doresc să locuiesc în R. Moldova şi foarte curând voi reveni", a conchis Şor.

Sursa: ZiarulNațional