Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de prim-ministrul Maia Sandu, îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia „incoerentă şi inconsecventă” a Preşedintelui Igor Dodon în problema prezenţei trupelor militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, „nu poţi cere de la comunitatea internaţională „recunoaşterea şi respectarea de facto” a neutralităţii unui stat suveran şi indivizibil, dacă în acelaşi timp încerci să camuflezi existenţa unor trupe de ocupaţie pe teritoriul acelui stat, indiferent cum le-ai numi”.

Statutul de „neutralitate” este incompatibil cu acest fapt. Cu această ocazie, Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi reiterează ferm poziţia: retragerea imediată a trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova este singura modalitate de a recunoaşte şi respecta caracterul suveran şi indivizibil al statului Republica Moldova şi condiţia sine qua non pentru soluţionarea diferendului transnistrean”, se menționează în comunicat.

Amintim că Igor Dodon s-a adresat de la tribuna principală a Organizației Națiunilor Unite recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a Republicii Moldova. La fel, el a mulțumit Federației Ruse pentru reluarea procesului de distrugere a munițiilor din Cobasna.

De precizat că la mijlocul lunii septembrie ministrul de Externe, Nicu Popescu, a declarat în cadrul unei emisiuni că discursul președintelui Igor Dodon urma să fie coordonat cu MAEIE.

Noi acum discutăm exact parametrii acestui discurs și tezele exacte pentru acest for. Noi acum, zilele acestea, discutăm parametrii acestui discurs”, declara anterior Popescu.

Detalii: Reacție întârziată a MAEIE: Popescu va merge la ONU împreună cu Dodon

Alocuțiunea sa a fost criticată atât de liderul PDM, Pavel Filip, cât și de colegii socialiștilor din cadrul blocului ACUM. Alexandru Slusari (PPDA) și Mihai Popșoi (PAS) s-au arătat nemulțumiți de discursul președintelui Igor Dodon de la tribuna Adunării Generale ONU. Potrivit lor, coaliția de guvernare a convenit asupra evitării subiectelor „ce dezbină societatea”, lucru încălcat astăzi de Dodon. Totodată, Dodon nu a folosit „sugestiile” oferite de către partenerii din coaliție în discursul său.

Detalii: Dodon a cerut la ONU recunoașterea statutului de neutralitate permanentă a R.Moldova

Detalii: E.Sturza: Sub pretextul de internaționalist și pacificator Dodon promovează agenda politică rusească

Detalii: Pavel Filip, despre discursul lui Dodon la ONU: Guvernarea bifează o nouă rușine pentru R.Moldova

Detalii: Liderii ACUM, nemulțumiți de discursul lui Dodon la ONU

Discursul integral al lui Igor Dodon îl puteți găsi AICI.