Fostul președinte al Parlamentului, deputatul democrat, Andrian Candu, vine cu o reacție la informația despre delegația impunătoare cu care vine la Chișinău ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu. Într-o postare pe pagina sa din rețele sociale, politicianul a scris că în perioada când PDM s-a aflat la guvernare, așa ceva nu s-ar fi întâmplat.

Pe timpul guvernării Partidului Democrat, așa ceva niciodată nu s-ar fi întâmplat... ACUM schimbarea se simte mai bine?!”, a scris Candu.

Amintim că delegația ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, care vine la invitația președintelui Republicii Moldova la evenimentele din 24 august dedicate „marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism”, numără peste 40 de persoane. Este vorba despre peste 10 persoane din personalul de securitate a ministrului rus care deja ar fi în țară, altele 17 care urmează să vină mâine, iar ultimele peste 15 vor ateriza împreună cu Șoigu, adică în această sâmbătă.

Detalii: Șoigu va „descăleca” la Chișinău, fiind însoțit de o delegație de peste 40 de persoane