Dumitru Pulbere, demis din funcția de președinte al Curții Constituționale în 2011 pentru că a încercat să impună ideea precum că Parlamentul trebuie dizolvat în cazul în care deputații nu vor reuși să aleagă șeful statului până la data de 28 septembrie, ar putea obține un nou mandat de magistrat al Înaltei Curți, chiar dacă acest lucru contravine Legii cu privire la Curtea Constituțională.

Deputații Vlad Bătrîncea, Mihai Popșoi și Alexandru Slusari au întregistrat azi la Parlament un proiect de hotărâre cu privire la numirea lui Dumitru Pulbere și Domnicăi Manole în funcția de judecători la Curtea Constituțională, deși, inițial Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a selectat alți doi candidați – Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu.

Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituțională, magistrații Înaltei Curți pot deține funcția respectivă doar două mandate, fiecare a câte șase ani. Dumitru Pulbere a deținut funcția de judecător al CCM în perioada anilor 2001-2013 sau pe parcursul a două mandate consecutive. Totuși, parlamentarii din coaliția de guvernare vor să-i ofere un nou mandat, contrar legislației.

Mai mult ca atât, Pulbere a fost demis din funcția de judecător pentru mai multe declarații politice. La mijlocul lunii septembrie 2011, în cadrul unei emisiuni TV, ex-magistratul a declarat că în cazul în care deputații nu vor alege președintele Republicii Moldova, „se va crea situația de uzurpare a puterii în stat”.

Orice decizie luată de Legislativ după această dată nu va fi legală”, declara atunci Pulbere.

Contactat de reporterul Deschide.MD, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a atras atenția și asupra faptului că Dumitru Pulbere nici nu a candidat pentru funcția de judecător al CCM în cadrul concursului anunțat de Parlament.

Legea interzice unei persoane să dețină funcția de judecător al Curții Constituționale mai mult de două mandate. Mai mult ca atât, toate expertizele UE pe Curtea Constituțională, au cerut imperativ autorităților sa elimine din legislație posibilitatea reînnoirii mandatelor judecătorilor constituționali, astfel încât  o persoană să nu poată ocupa funcția de judecător chiar pentru al doilea mandat. Exista un proiect de lege excelent, pentru care UE a alocat Moldovei peste 1 milion de Euro, care elimină posibilitatea reînnoirii mandatelor judecătorilor Constituționali.  Promovarea unui judecător la Curtea Constituțională în asemenea condiții, este ilegală și contrară tuturor principiilor internaționale. În ciuda declarațiilor frumoase care au fost făcute, realitatea este alta.  Asistăm la un ordinar târg politic dintre componentele noii guvernări”, a menționat Tănase.

El a precizat că PAS a promovat un candidat de-al său (Nicolae Roșca - nota red.) pe linia Guvernului, iar PPDA și PSRM și-au promovat candidații prin Parlament.

Potrivit ex-președintelui CCM, acțiunile de azi a coaliției ACUM-PSRM au compromis ideea de concurs pentru ocuparea unor funcții publice „spulberă iluziile despre o Curte independentă”.

Amintim că Parlamentul urmează să dezbată astăzi proiectul de hotărâre cu privire la numirea lui Dumitru Pulbere și Domnica Manole în funcția de judecători la Curtea Constituțională. La moment, Pulbere este președintele Comisiei pentru constituționalitate și drepturile omului din cadrul Consiliului societății civile a lui Igor Dodon.

Detalii: EXCLUSIV // Concurs organizat de ochii lumii. Alianța ACUMPSRM va numi alți doi membri la CCM