Ce spune Ministerul Apărării despre vizita lui Voicu la Moscova

Ministrul Apărării Pavel Voicu a avut astăzi, la Moscova, o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Şoigu. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării de la Chișinău, cei doi au discutat despre situaţia regională, reforma sectorului de apărare din Republica Moldova.
„Pavel Voicu l-a informat pe oficialul rus despre principalele activităţi derulate de noua conducere a Ministerului Apărării în contextul realizării procesului de reformare a Armatei Naţionale cum ar fi: implementarea programului „Armata Profesionistă”, sporirea participării Armatei Naţionale în operaţiuni de menţinere a păcii şi la exerciţii cu mandat internaţional, precum şi avansarea cooperării cu organizaţiile străine şi partenerii instituţiei de apărare”, se menționează în comunicat.
Totodată, oficialii au discutat despre colaborarea moldo-rusă, cu accent pe acţiunile de comemorare a victimelor căzute în cel de-al Doilea Război Mondial şi restaurarea monumentelor şi mormintelor soldaţilor şi asigurarea funcţionalităţii Contingentului Militar Mixt al Forţelor de Menţinere a Păcii în Zona de Securitate, din care fac parte inclusiv unităţi militare ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.
De asemenea, părţile au trecut în revistă situaţia din zona de est a Republicii Moldova şi a depozitelor de muniţii de la Colbasna, care prezintă un pericol iminent pentru populaţia din regiune. În acest sens, cei doi oficiali şi-au expus viziunea privind reglementarea paşnică a conflictului transnistrean şi identificarea soluţiilor posibile pentru diminuarea riscului de explozie la Colbasna.
Pavel Voicu a menţionat că este nevoie de a relansa dialogul dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi cel al Federaţiei Ruse în scopul unei cooperări benefice pe subiectele discutate.
De menţionat că Pavel Voicu efectuează, în perioada 25-27 iulie curent, o vizită oficială în Federaţia Rusă, la invitaţia ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu.
Într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării din Rusia se menționează că în cadrul discuțiilor Voicu a declarat că Rusia este un aliat de nădejde pentru Republica Moldova. Totodată, el a mulțumit Rusiei care a fost primul stat care recunoscut noua guvernare de la Chișinău.