Dorin Cimil a fost ales în funcția de președinte al Comisiei Electorale Centrale. Candidatura sa a fost susținută cu votul a 7 membri din cei 9 prezenți la ședință.

Dorin Cimil a fost delegat în Comisie din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de prim-ministrul Maia Sandu. El este și candidatul pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului. Cimil este doctor în drept. A absolvit Universitatea de Stat din Moscova „M.V.Lomonosov”, în anul 2001. Tema tezei de doctorat: “Modelul juridico-civil al raporturilor de leasing financiar in Federatia Rusa si Republica Moldova”.

Totodată, în funcția de vicepreședinte a fost ales Vladimir Șarban, fostul consilier prezidențial al lui Nicolae Timofti. El a fost susținut de 8 membri CEC.

În funcția de secretar a fost votat exponentul PSRM, Maxim Lebedinschi, susținut de 7 membri. Acesta a deținut anterior funcția de membru CEC, însă a demisionat, preferând activitatea în cadrul Administrației prezidențiale.

Detalii: Secretarul CEC, Veaceslav Agrigoroae, a demisionat

De precizat că zilele trecute Parlamentul a numit trei membri noi la Comisia Electorală Centrală. Este vorba despre Maxim Lebedinschi, Dumitru Pavel și Dorin Cimil. Toți trei sunt exponenții coaliției de guvernare ACUM-PSRM.

Necesitatea numirii membrilor noi a parvenit după ce președintele instituției, Alina Russu, vicepreședintele Rodica Ciubotaru și membrul Comisiei, Iurie Ciocan, și-au depus cererire de demisie în semn de protest față de imixtiunea politicului în activitatea CEC.

Știrea se actualizează!