Un punct din Legea cu privire la Procuratură ar putea fi modificat printr-o inițiativă legislativă, astfel încât președintele Igor Dodon să poată numi chiar săptămâna viitoare un procuror general interimar.

Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi susține că deputații din majoritatea parlamentară au elaborat deja o inițiativă legislativă prin care vor să interpreteze un punct din Legea cu privire la Procuratură, ca șeful statului să poată numi un procuror interimar până la desfășurarea concursului propriu-zis.

Potrivit legii care este astăzi în vigoare, interimatul funcției de procuror general trebuie să fie asigurat de cel mai vârstnic procuror din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

Autorii inițiativei susțin, însă, că toți procurorii din CSP ar fi afiliați democraților.

Amintim că procurorul general, Eduard Harunjen, și-a dat ieri demisia.

Site: Ziarul Național