Ambasada Ucrainei la Chișinău regretă voturile deputatului PPDA Andrei Năstase şi socialistului Vlad Batrîncea, prin care au ajutat Moscova să-și recapete, după cinci ani, dreptul de vot în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Misiunea diplomatică a reacţionat, la scurt timp, după ce a apărut informaţia.

„Suntem martorii faptului că mulţi politicieni europeni, în special Năstase, pe care îl consider un politician european, printr-un dialog constructiv cu Rusia, poate sta la masa negocierilor și este de acord să îndeplinească orice obligaţiune cerută de Moscova. Ucraina consideră că este o poziție eronată", a spus însărcinatul cu afaceri Ambasada Ucrainei, Vladimir Boeciko pentru Publika. 

Diplomații ucraineni speră că Moldova va susține şi în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a ţării vecine.

„Ucraina speră că poziția noului Guvern al Republicii Moldova privind susținerea suveranității și integrității teritoriale a țării mele va rămâne neschimbată", a spus însărcinatul cu afaceri Ambasada Ucrainei, Vladimir Boeciko.

Rezoluţia APCE în favoarea Rusiei a fost votată în noaptea de 25 iunie. Colegul de coaliţie a lui Năstase, Mihai Popuşoi, s-a expus împotriva acesteia. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este un organ consultativ, format din reprezentanții ai parlamentelor din 47 de state, inclusiv Republica Moldova. Federaţia Rusă a fost lipsită de dreptul de vot în cadrul instituției europene, în 2014, odată cu anexarea Crimeei. Din 2017, Moscova nu a mai plătit contribuții la bugetul Consiliului Europei.