Radu Marian, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, care este condus de Maia Sandu, spune că noua guvernarea s-a grăbit să schimbe șeful de la SIS fără niciun concurs pentru că Republica Moldova se află „în condițiile unui stat capturat”.

„În mod ideal, am fi dorit să anunțăm candidatură mai devreme pentru ca opinia publică să aibă posibilitatea să se expună, dar ne aflăm în condițiile unui stat capturat și este absolut crucial să înlocuim cât mai rapid din funcție oamenii toxici loiali vechiului regim, mai ales că la SIS deja se începeau distrugerea de dovezi! Este o situația excepțională! Noi am analizat extrem de atent activitatea precedentă adomnului Esaulenco în cadrul Serviciului SIS, am primit asigurări că nu s-a implicat în expulzarea profesorilor turci sau în interceptarea ilegală a opoziției (el răspundea de contra-spionajul militar), am văzut răspunsurile sale la interviurile din comisiile de specialitate și fracțiune și am ajuns la concluzia că este o candidatură potrivită!”, spune tânărul deputat. 

În postarea sa de pe Facebook, Radu Marian adaugă că „Esaulenco a fost votat conform vechilor prevederi ale SIS, adică a fost propus și votat de către Parlament”, dar uită să spună că a fost votat unicul vicedirector în funcție de la SIS, adică cel care și așa conducea în ultimele săptămâni această instituție doar că din poziția de șef interimar.

În același timp, Radu Marian nu vorbește despre faptul că tot astăzi a fost numit și un director adjunct la SIS, care - surpriză - a fost până acum consilierul lui Dodon în domeniul apărării și securității naționale dar și secretar la Consiliul Suprem de Securitate, condus la fel de Dodon.    

Amintim că astăzi Alexandru Esaulenco a fost votat, de 59 de deputați socialiști și ai Blocului „ACUM”, în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Imediat acesta l-a propus pe Artur Gumeniuc la funcția de director adjunct al SIS, actualul secretar al Consiliului Suprem de Securitate a președintelui Dodon.

Noul șef al SIS a fost întrebat de deputatul democrat Igor Vremea ce crede despre războiul hibrid care afectează R. Moldova și dacă este adevărată informația potrivit căreia în ultimele săptămâni în R. Moldova au intrat mai multe persoane de gen masculin din Federația Rusă.

„Pe teritoriul R. Moldova se cristalizează elementele unui război hibrid, dar rolul serviciului de inteligență este de a le depista și contracara”, a spus Esaulenco, adăugând faptul că SIS monitorizează fluxul de persoane care intră în republică și are misiunea de a identifica „factorii de risc” care atentează la securitatea națională a R. Moldova.

„Dacă vor fi motive de îngrijorare, veți fi informat în termeni proximi”, a spus el.