Azi-dimineață, noul ministru al Justiției a depus jurământul. Olesea Stamate a fost prezentată colegilor de la minister în această dimineață, 24 iunie. Premierul Maia Sandu a remarcat că de noua ministru depinde cât de independentă, corectă și puternică va deveni Justiția în Republica Moldova, transmite IPN.

Maia Sandu a remarcat că  Olesea Stamate „este un om care vrea să contribuie și poate să contribuie la schimbarea lucrurilor în domeniul justiției”. Premierul consideră că recuperarea încrederii cetățenilor într-un viitor bun acasă depinde de recuperarea încrederii în justiție. „Avem așteptări foarte mari în raport cu domeniul pentru care sunteți responsabilă, dar aveți sprijinul nostru pentru a reuși împreună”, a declarat Maia Sandu.

La ceremonia de depunere a jurământului, președintele Igor Dodon i-a urat succes ministrei justiției, spunând că așteptările sunt foarte mari, dar e sigur că va face față, ținând cont de experiența pe care o are.

Noua ministră a justiției, Olesea Stamate, a menționat că domeniul justiției este primul care dă un semnal dacă lucrurile în țară merg bine sau nu. Ea a mai spus că un om nu poate schimba singur lucrurile, doar o echipă puternică poate. Și e sigură că la minister este o echipă puternică.

Olesea Stamate a fost numită ministru al Justiției după demisia anunțată de Stanislav Pavlovschi, care a invocat „incompatibilități de caracter personal”.

Olesea Stamate este magistru în studii europene avansate (Colegiul Europei), absolventă a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, avocat licențiat. Specializată în domeniul justiție și afaceri interne și reforma administrației publice centrale. A lucrat anterior în cadrul Fundației Soros-Moldova, iar mai târziu, în calitate de expert în diverse proiecte, iar printre beneficiari au fost Cancelaria de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației. Posedă experiență de peste zece ani în managementul şi evaluarea proiectelor.