Vlad Plahotniuc anunță pe Facebook că și-a depus mandatul din funcția de președinte al PDM. Acesta spune că le-a propus colegilor să organizeze cât mai curând congresul partidului pentru a alege o nouă conducere și a aproba un nou program politic. Democratul mai adaugă că unii politicieni vor să se lupte cu el, dar o fac cu partidul: „ceea ce consider că nu este bine, atât pentru PDM, cât și pentru partidele pro europene din actuala alianță”.

„Partidele pro-europene din Parlament spun că au refuzat dialogul cu Partidul Democrat din cauza că au o problemă cu mine, eu fiind președintele partidului. Vreau să îndepărtez acest obstacol pentru viitor și vin cu o decizie prin care să fie clar că Partidul Democrat nu este dependent de un singur om, nu este dependent de mine. Mi-am depus astăzi mandatul de președinte al partidului și le-am propus colegilor să organizeze cât mai curând congresul partidului pentru a alege o nouă conducere și a aproba un nou program politic. De asemenea, pentru a opri speculațiile posibile, declar că am decis să nu mai candidez la acest congres pentru vreo funcție în partid”, a declarat Vlad Plahotniuc. 

Potrivit afirmațiilor sale, Plahotniuc a luat această decizie și pentru că Partidul Democrat are nevoie de un nou proiect politic în opoziție, un proiect care să fie elaborat conform cu noile realități și de o nouă echipă de conducere.

„Cât ține de mandatul de deputat, acest mandat vizează, în primul rând, respectarea votului pe care l-au dat oamenii, fiind mandatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi în Moldova, la alegerile din februarie. Nu doresc acest mandat pentru imunitate sau pentru altceva, este însă mandatul dat de oameni și orice decizie pe această temă urmează să fie luată de mine împreună cu ei, este mandatul care aparține cetățenilor din Nisporeni, nu mie sau altcuiva”, a adăugat democratul.

El spune că s-a luat această decizie și pentru că Partidul Democrat are nevoie de un nou proiect politic în opoziție, un proiect care să fie elaborat după noile realități, de o nouă echipă de conducere.

Acum câteva săptămâni, politicienii din R.Moldova au pus statul în fața unei dualități de putere. Președintele Igor Dodon a refuzat să se conformeze Constituției și să dizolve Parlamentul, prin urmare, prerogativele sale au fost suspendate, iar președintele interimar Pavel Filip a dizolvat Parlamentul și a anunțat alegeri anticipate pentru data de 6 septembrie.

De cealaltă parte, partidul prorus PSRM (condus, de facto, de Dodon) și blocul proeuropean ACUM (cu liderii săi Maia Sandu și Andrei Năstase) au spus că data-limită de crearea a unei coaliții este stabilită abuziv de către Curtea Constituțională și au purces la formarea unei majorități și învestirea unui Guvern.

În cele din urmă, R.Moldova s-a pomenit cu un Guvern interimar (condus de Pavel Filip) și cu un Guvern ales de noua majoritate parlamentară (PSRM+ACUM), dirijat de Maia Sandu. Oficialii ruși au salutat coaliția PSRM-ACUM, cei din UE au spus că vor conlucra cu noul Guvern, Consiliul Europei a cerut Comisiei de la Veneția să se pronunțe pe legalitatea deciziei Înaltei Curți, iar SUA și România spun că urmăresc situația de la Chișinău și că politicienii moldoveni trebuie să respecte voința populară. Atât UE, cât și SUA recomandă partidelor politice de la Chișinău să găsească soluții de rezolvarea a crizei politice, prin dialog și să respecte normele statului de drept.

În urma alegerilor din 24 februarie, în Parlament a acces PSRM (Igor Dodon) cu 35 de deputați, PD (Vlad Plahotniuc)- cu 30, ACUM (Maia Sandu și Andrei Năatse)- 26 , Partidul Shor - 7 și trei deputați independenți. Timp de trei luni de zile formațiunile mari PD, PSRM și ACUM s-au invitat reciproc la negocieri, însă nu au putut ajunge la un consens pentru o alianță de guvernare. Majoritatea nou creată PSRM-ACUM a fost anunțată sâmbătă, 8 iunie după ce CCM a spus că termenul limită a expirat.