Stanislav Pavlovschi explică de ce și-a dat demisia din funcția de ministru al Justiției. Acesta scrie într-o postare pe pagina sa de Facebook că în perioada lucrului asupra Planului de Acțiuni în domeniul Justiției, a „identificat mai multe incompatibilități de caracter personal, care, din păcate, potrivit Constituției Republicii Moldova fac imposibilă activitatea sa în calitate de Membru al Guvernului”.

„Fiind un jurist cu experiență de mai mult de 39 de ani, dintre care 6 ani și jumătate în calitate de Judecător la Curtea Europeană, eu tratez Constituția ca un lucru sfânt, care trebuie respectat cu strictețe. Noi, cei care facem parte din Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, din Blocul ACUM am declarat și am probat prin acțiuni concrete, că suntem diferiți de cei care au fost măturați de la putere de voința suverană a poporului Republicii Moldova și că legea pentru noi este mai presus de toate. Anume din aceste considerente, eu nu am căutat diferite chichițe legislative, ca să mă mențin cu orice preț în funcția de Ministru și am hotărât să înaintez doamnei Prim Ministru Maia Sandu declarația mea de incompatibilitate și încetare a funcției de Membru al Guvernului”, mai scrie Pavlovschi.

Amintim că premierul Maia Sandu a anunțat astăzi, tot pe Facebook că Stanislav Pavlovschi și-a depus demisia din funcția de ministru al Justiției.

„În baza cererii de demisie, am propus revocarea domnului Stanislav Pavlovschi din funcția de ministru al justiției. Îi mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o până în acest moment”, a scris Maia Sandu. 

Detalii: Prima demisie în Guvernul Maiei Sandu. Premierul cere revocarea ministrului Justiției