Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publice, la data de 18 iunie, şapte hotărâri în cauze privind Republica Moldova. Toate cererile au fost depuse în temeiul Articolului 6 (dreptul la un proces echitabil).

Patru cauze sunt îndreptate împotriva R.Moldova, iar trei împotriva R. Moldova şi Rusiei, potrivit Asociaţiei obştești „Juriştii pentru Drepturile Omului”.

În primele patru cauze R. Moldova a fost găsită vinovată de încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi urmează să achite reclamanţilor despăgubiri de aproximativ 50.000 Euro.

În celelalte trei cauze responsabilă de încălcarea Convenţiei se face Federaţia Rusă, care urmează să achite reclamanţilor despăgubiri de 29.524 Euro.

Cauzele vizează dosare ce țin de dobândirea și împărțirea unor proprietăți, acuzații de trafic de persoane, sechestrul unor imobile, precum și detenția în regiunea transnistreană și încălcarea dreptului la muncă și la proprietate de către autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului.