Consiliul Republican al PSRM se întrunește într-o nouă ședință. Evenimentul va avea loc azi la ora 12.00.

Nu se cunoaște deocamdată subiectele care vor fi puse în discuție. Solicitată de reporterul Deschide.MD, purtătorul de cuvânt al PSRM, Irina Astahova, a declarat că nu are ordinea de zi, însă ne-a asigurat că după ședință va fi făcută o declarație pentru presă.

Totuși, nu excludem că socialiștii vor încerca să repare greșelile comise în urma ultimei ședințe a Consiliului din 7 iunie.

Amintim că, atunci, conducerea PSRM a decis să-și mențină hotărârile anteriore, potrivit cărora vor accepta doar o coaliție oficială cu blocul ACUM și vor solicita oferirea mai multor funcții în cadrul unui nou Guvern, printre care cea de șef la MAI și MAEIE.

Ulterior, la data de 8 iunie, deputații PSRM, contrar deciziei Consiliului Republican, au acceptat formarea unei coaliții temporare cu ACUM și au renunțat la șefia Internelor și Externelor, păstrând doar funcția de ministru al Apărării și vicepremier pentru Reintegrare.