Coaliția majoritară PSRM-ACUM intenționează să creeze o Comisie de anchetă „pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”. Subiectul a fost discutat azi în cadrul Biroului Permanent și urmează să fie examinat mâine, 18 iunie, în cadrul ședinței plenare.

De asemenea, Parlamentul va examina, în ședința plenară din 18 iunie curent, un proiect de hotărâre privind stabilirea datei alegerilor locale generale. Potrivit unor surse din cadrul coaliției PSRM-ACUM, alegerile locale ar putea avea loc în luna octombrie.
 
Totodată, Legislativul va discuta și proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice, începând cu anul 2013.
 
Pe ordinea zi mai sunt incluse modificări ale Legii cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat, cu privire la modificarea articolului 20 din Codul Electoral, în lectura a doua, precum și modificarea proiectelor de hotărâri privind înființarea comisiilor permanente ale Parlamentului și componența lor numerică.
 
Deputații se întrunesc în ședința plenară marți, 18 iunie 2019, cu începere de  la ora 10.00.