Premierul Maia Sandu a avut astăzi discuții cu trei conducători de instituții numiți de Guvernul Filip și le-a sugerat să-și dea demisia.

Este vorba de Iurie Ciocan, șeful Centrului de implementare a reformelor, Lilia Palii, secretarul general al Guvernului, și Sergiu Răileanu, șeful Agenției Servicii Publice. 

„Există suspiciuni în raport cu anumite decizii pe care le-au luat sau la care au participat și le-am zis că, în situația în care au fost parte la aceste abuzuri, ele vor fi cercetate și acești oameni vor trebui să-și asume responsabilitatea. Este clar că toți conducătorii care au dat ordine ilegale, care au îndeplinit ordine ilegale trebuie să-și asume consecințele acestor abuzuri. Le-am spus că nu o să tolerăm oameni în sistem care au comis abuzuri”, a declarat Maia Sandu într-o conferință de presă la Guvern, anunțând și despre inițierea unor anchete de serviciu. 

Prim-ministrul a mai anunțat despre crearea unui Birou de Politici Anticorupție și Reformă a Justiției pe lângă Cabinetul premierului, membrii căruia vor fi experți naționali și internaționali, inclusiv din România, care au stat la baza reformei din justiție și crearea instituțiilor anticorupție de peste Prut. Noua instituție va avea misiunea inclusiv să „demaște crimele fostului regim, pedepsirea celor vinovați”, dar și eliberarea instituțiilor publice de corupție.

Maia Sandu a afirmat că noul Guvern își propune să elimine vechile practici de îmbogățire ilicită prin scheme de corupție, de numire în funcție pe criterii de loialitate față de partid și va promova buni profesioniști, pentru a construi instituții puternice care să nu mai poată fi „capturate” de grupuri de interese. 

„Cei care au servit fostul regim, care au pus la cale sheme dubioase trebuie să plece. Demisia lor este așteptată de cetățeni”, a declarat Maia Sandu.

Sursa: Ziarul Național