Consilierii municipali din fracțiunea PSRM au refuzat, sâmbăta, 15 iunie, să susțină inițiativa colegilor din fracțiunea PL, privind aprobarea proiectului de demitere a lui Ruslan Codreanu și Nistor Grozavu după vizita fostului lor șef, deputatul socialist Ion Ceban. Potrivit surselor Deschide.MD, anume Ceban a fost cel care a venit sâmbăta la Primărie, unde urma să aibă loc ședința Consiliului municipal, convocată la solicitarea PSRM.

Președintele fracțiunii, PL, Ion Cebanu, a declarat azi după ședința operativă a Primăriei că în ziua de sâmbătă urma să aibă loc dezbaterea proiectului privind demisia primarului interimar, Ruslan Codreanu, dar și a viceprimarului Nistor Grozavu. Însă, la un moment dat, consilierii socialiști au renunțat la această idee și au adoptat o simplă declarație prin care au anunțat că acordă votul de neîncredere conducerii capitalei.

Văd că socialiștii cu jumătate de gură spun că vor, ba nu vor. Când depunem proiectele pe masă, spun că «mai așteptăm», nu știu ce se întâmplă. Sâmbăta a venit cineva și i-a oprit din ceea ce trebuiau să facă”, a declarat Cebanu.

Contactat de reporterul Deschide.MD, liderul fracțiunii PL a confirmat că este vorba despre Ion Ceban, fostul președinte al fracțiunii PSRM în CMC și vicespeaker al Parlamentului.

Nu știu ce au discutat, dar știu că în momentul când am fost la ședința Comisiei pentru a da aviz proiectului, socialiștii pur și simplu s-au ridicat și au fugit. Ședința nu a mai avut loc în lipsa de cvorum”, a precizat el.

Liberalul a făcut azi și o altă declarație în cadrul conferinței sale: „Tare mă tem să nu fie finii cu nașii la putere”.

Rugat să o comenteze, Ion Cebanu a declarat că va veni ulterior cu declarații când va avea mai multe detalii. Totuși, potrivit surselor Deschide.MD, finul de cununie al lui  Ruslan Codreanu este deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco, blocul politic cu care Socialiștii au format o majoritate parlamentară.

Mi se pare straniu. Ne invită dimineața la ședință, noi venim. Am avut peste 30 de consilieri din diferite fracțiuni, și să nu vrei ședința consiliului? PSRM au fost cei care au cerut ședința și tot ei au fugit”, a precizat Cebanu.

Amintim că sâmbăta, 15 iunie, un grup de consilieri municipali a adoptat o declarație prin care au acordat vot de neîncredere lui Ruslan Codreanu și Nistor Grozavu, cerând demisia acestora. Totușii, aleșii locali nu au reușit să dezbată proiectul și să-l supună votului.