UPDATE (14:42) După o oră jumătate, Andrei Popov, a adăugat un post-scriptum în postarea sa unde spune clar că „nu a revenit la MAEIE și își continuă activitatea în cadrul societății civile”.

PS-ul vine după ce și ministrul Nicu Popescu a scris de la Washington pe pagina sa de Facebook că se desparte de șeful său de cabinet, Andrei Popov, care ar fi și nașul său de cununie. Ministrul spune că deja criza a trecut și Andrei Popov va reveni la activitățile sale anterioare.

Andrei Popov recunoaște că are o relație „specială” cu noul ministru de Externe, Nicu Popescu. În același timp Popov nu vede o problemă în acest lucru și spune că în momentul numirii lui Poppescu la conducerea MAEIE singurul obiectiv major era să fie asigurată activitatea cât mai eficientă a ministrului în condițiile de criză politică și instituțională: „Orice alte considerente au fost secundare”.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Popov spune că „situațiile de criză deseori necesită soluții de criză. O astfel de soluție a fost și decizia mea să accept propunerea lui Nicu să-l ajut într-un moment în care ne așteaptam la o posibilă perioadă prelungită de rezistență din partea fostei guvernări și totodată înțelegeam că anume factorul extern putea să joace un rol hotărâtor în deterninarea acesteia să cedeze puterea către noul guvern legal”.

Andrei Popov mai adaugă că prin aceasta a vrut să fie transmis un semnal public de susținere al noului Guvern, dar și să fie creată o platformă de interacțiune cu parterii străini și informal cu diplomații moldoveni.

„În acele ore și zile critice, singurul obiectiv major era să asigurăm activitatea cât mai eficientă al ministrului Popescu în condițiile de criză politică și instituțională. Orice alte considerente au fost secundare, inclusiv cele legate de posibila percepție al unui conflict de interese având în vedere prietenia și relația noastră specială (chiar dacă din punct de vedere legal membrii cabinetului sunt numiți fără concurs în baza încrederii personale)”, mai spune șeful de cabinet al ministrului Popescu.

„Având în vedere intrarea în normalitate și faptul că de acum încolo Nicu Popescu poate conta pe susținerea și profesionalismul întregului serviciu diplomatatic moldovenesc, am convenit cu Nicu să fac publică această clarificare...”, mai spune Popov. 

Anterior presa a scris că Nicu Popescu, ministrul de externe, l-a numit pe Andrei Popov, care este și nașul său de cununie, în funcția de șef de cabinet la MAEIE.

Vedeți mai jos postarea integrală a lui Popov: