„Dacă Curtea Constituțională și-a schimbat poziția, eu nu am decât să mă conformez acestei decizii”. Declarația aparține vicepreședintelui Partidului Democrat, Vladimir Cebotari.

Solicitat de reporterul Deschide.MD, politicianul a declarat că niciodată nu comentează deciziile instanțelor, indiferent care vor fi ele.

Înțeleg că deciziile sunt pentru aceea ca să fie aplicate și executate. Dacă cineva nu este de acord și există instrumente de contestare, atunci poate să le contesteze. În rest, nu comentez. Dacă Curtea și-a schimbat poziția, eu nu am decât să mă conformez deciziei Curții. Eu și anterior am spus că opinia mea cu privire la ilegalitatea acestui Guvern a fost bazată pe raționamentele Curții, pe nu alt ceva”, a spus Cebotari.

Amintim că magistrații Curții Constituționale și-au anulat hotăririle luate în zilele de 7-9 iunie. Decizia a fost pronunțată cu puțin timp în urmă.

Astfel, au fost anulate hotărârile pin care data de 7 iunie a fost declarată termen-limită pentru investirea Guvernului, hotărârile prin care au fost declarate neconstituționale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcția de speaker și investire a Guvernului în frunte cu Maia Sandu, dar și suspendarea din funcție a lui Igor Dodon pentru ca Pavel Filip să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului și să numească data de 6 septembrie pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.

Detalii: Curtea Constituțională și-a anulat deciziile din 7-9 iunie: Greceanîi - speaker. Sandu - premier