23 de consilieri din cadrul Consiliului municipal Chișinău ar fi semnat deja declarația de susținere a majorității parlamentare PSRM-ACUM și Guvernului condus de Maia Sandu. Anunțul a fost făcut de socialistul Ion Ceban pe rețele sociale, comentând o postare despre motivul pentru care consilierii capitalei nu se grăbesc să semneze o declarație de susținere.

Activistul Vitali Voznoi a scris pe Facebook că „peste 10 consilii locale au declarat deja sprijinul pentru noul Guvern”: „De ce tace Chișinăul?”.

În replică, ex-președintele fracțiunii PSRM în CMC și deputatul, Ion Ceban, a scris că „la moment sunt 23 de semnături și mai sunt necesare încă 3”.

Totuși, acesta nu precizează cine din consilieri a semnat deja declarația.

De precizat că CMC este compus din 51 de consilieri. La moment, din Consiliu fac parte 19 consilieri socialiști, 17 – din partea PL, 5 – blocul „PPEM-Iurie Leancă”, 3 – „Partidul Nostru”, doi liberal-democrați, un democrat și patru neafiliați.