Dodon și Greceanîi l-au felicitat pe Putin și, implicit, pe cetățenii ruși cu ocazia Zilei Naționale a Federației Ruse. Cei doi socialiști au menționat în mesajul lor că statul rus e bazat pe "valorile libertății, democrației, drepturilor omului"...

Dodon a menționat o ascensiune a dialogului dintre Rusia și Republica Moldova la cel mai înalt nivel. Relațiile culturale și umanitare, potrivit sursei citate, s-au intensificat, iar parteneriatul strategic dintre cele două state s-a revigorat.    

Mesajul Zinaidei Greceanîi, publicat pe site-ul Parlamentului, a fost adresat Președintelui Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Veaceslav Volodin. Greceanîi a spus că moldovenii îi sunt recunoscători lui Volodin pentru atenția constantă acordată și pentru asistența în soluționarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova.

Mesajul lui Dodon a fost adresat președintelui rus Vladimir Putin. Președintele și-a exprimat certitudinea că cele două state își vor intensifica cooperarea.