Partidul Politic Demnitate și Adevăr care face parte din blocul politic ACUM a decis astăzi să cedeze funcția de speaker PSRM-ului - decizie luată ieri separat și de Partidul Acțiune și Solidaritate.

Decizia a fost anunțată acum câteva minute de Andrei Năstase. 

În același timp PPDA condiționează votarea speakerului și cere PSRM-ului un angajament scris în public că va vota pachetul de legi antioligarhice.

„Consiliul Politic Național decide: PPDA va susține adoptarea prin vot a pachetului de legi antioligarhice. PPDA cere ca deputații din PSRM să semneze public, nominal, un angajament prin care se obligă că vor vota legile ACUM. PPDA se angajează să voteze în funcția de președinte al Parlamentului o persoană integră, neimplicată în scheme de corupție și care nu are probleme de imagine precum și de moralitate”, a declarat Năstase.

Întrebat de jurnaliști la conferința de presă dacă PPDA o va vota pe Zinaida Greceanîi, Andrei Năstase a refuzat să răspundă cu exactitate, făcând trimitere la decizia Consiliului politic care se referă doar la faptul că PPDA va vota o persoană care nu are probleme de integritate și nu a fost implicată în acțiuni imorale. 

În cazul în care socialiștii vor refuza să-și ia angajamentul că vor vota setul antioligarhic, iar Dodon să-l promulge, „va fi o nouă trădare față de cetățenii RM, față de cei care i-au votat. Și asta nu va fi prima dată”, a spus liderul Platformei DA.

Pe 21 februarie 2019, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, candidații Blocului electoral ACUM, în prezent deputați, au semnat un angajament public prin care declară că după alegerile parlamentare nu vor face niciun fel de coaliție cu Partidul Socialiștilor, Partidul Democrat sau Partidul Șor, în caz contrar vor pleca din Parlament.

„Mă angajaez în fața poporului Republicii Moldova să nu particip la crearea unei coaliții formale sau informale cu Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor, Partidul Șor, Partidul Nostru și alte formațiuni prooligarhice și antieuropene în caz dacă acestea intră în Parlament. Sunt profund conștient de faptul că mandatul pe care îl voi obține de la alegătorii Blocului electoral ACUM presupune refuzul de a intra în orice fel de alianță cu grupările Plahotniuc, Dodon, Șor. Îmi asum ca toate deciziile pe care le voi lua să fie în intereseul național și în conformitate cu angajamentele politice ale formațiunii pe listele căreia am fost ales. Mă oblig ca în caz de încălcare a acestui angajament să îmi depun mandatul de deputat”, se menționa în declarația semnată de candidații blocului electoral. 

Detalii: Candidații ACUM s-au angajat prin semnătură că nu se vor alia cu PSRM, PDM sau Partidul Shor