O aeronava Aeroflot la bordul careia se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin traverseaza la momentul scrierii acestei stiri spatiul aerian al Romaniei, cu destinatia Chisinau, unde demnitarul rus va participa la investirea noului presedinte al Republicii Moldova, au declarat pentru HotNews.ro surse din Chisinau.

Rogozin se afla pe lista demnitarilor rusi impotriva carora UE a impus sanctiuni, printre acestea numarandu-se si interdictia de a intra in spatiul aerian.

Rogozin a fost invitat la ceremonia de investire a presedintelui Igor Dodon de Administratia Prezidentiala de la Chisinau. El nu poate ajunge la Chisinau pe ruta cea mai scurta, via Ucraina, pentru ca autoritatile ucrainene au interzis accesul aeronavelor Aeroflot in propriul spatiu aerian ca urmare a anexarii ilegale a Crimeii de catre Rusia.

Pe lista invitatilor la preluarea mandatului de catre Dodon ar urma sa se mai afle vicepremierul ungur, Zsolt Semjen, si vicepremierul belorus Mihail Rusii, potrivit unui lider al Partidului Socialist (condus pana acum de Dodon), citat de Europa Libera.

Sanctiunile au fost impuse in martie 2014, iar Dmitri Rogozin a fost inclus pe lista cetatenilor rusi supusi sanctiunilor in luna mai 2014. "Toate aceste sanctiuni nu valoreaza nici macar cat o singura farama de nisip din terenul Crimeei, care a revenit la Rusia", a reactionat la acel moment Rogozin, intr-un mesaj pe contul sau de Twitter.

Aeronava care il transporta pe vicepremierul maghiar la Chisinau s-a intors la Budapesta din cauza cetii din capitala Moldovei 

Sursa: Hotnews.ro