Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a luat act de propunerea anunțată de Partidul Democrat și urmează să o prezinte spre analiză și decizie Consiliului Republican al Partidului.

Într-un comunicat de presă al formațiunii, PSRM menționează faptul că toate deciziile de ordin tactic și strategic ale partidului sunt luate de către organele de conducere ale PSRM, în speță de către Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor.

Amintim că Partidul Democrat a anunțat că urmează să transmită azi o invitaţie către PSRM, pentru a avea o primă discuţie pentru formarea unei majorități parlamentare.

„Dacă vom găsi consensul necesar pe această direcţie, se poate trece rapid la formalizarea politică a acestei soluţii, atâta timp cât ambele părţi dau dovadă de flexibilitate şi de dorinţa de a găsi compromisul, care să satisfacă nevoile prioritare ale cetăţenilor. În cadrul discuţiilor, vor fi abordate şi propunerile anunţate deja public de Partidul Socialiştilor privind formarea unei majorităţi parlamentare şi a Guvernului, unele dintre ele sunt realizabile, inclusiv votarea unui speaker din fracţiunea PSRM. În acelaşi timp, urmează să fie discutate şi propunerile de guvernare ale Partidului Democrat”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.

Anterior Democrații au expediat PAS-ului, dar și PPDA-ului, invitații la discuții despre formarea unei majorități parlamentare. Cele două partide au refuzat însă să participe la discuții. 

În același context, Igor Dodon, care este în același timp și liderul informal al PSRM, a declarat public că socialiștii nu vor invita PDM la negocieri, precizând că singura „portiță” care rămâne deschisă între democrați și socialiști ar fi ca cei dintâi să declară că acceptă condițiile-cheie ale socialiștilor. 

Detalii: PD invită PSRM la negocieri. Democrații sunt gata să voteze un speacker socialist