Partidul Acțiunea Democratică îndeamnă basarabenii cu cetățenie română să voteze în cadrul alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019 indiferent de opțiunile politice pe care le preferă. Cetățenia română este un drept istoric dar și o responsabilitate

În contextul actual, PAD consideră de importanță maximă ca basarabenii să joace un rol activ și din ce în ce mai important în politica românească și europeană, împlinindu-și datoria de adevărați cetățeni europeni.

PAD subliniază că nu se implică în concurența politică din România și prin extensie din Uniunea Europeană. În virtutea obiectivelor sale strategice, PAD urmărește Re-Unirea cu întreaga Românie, indiferent de opțiunile politice interne.

Unirea, interesul național, patriotismul sunt noțiuni care trebuie puse mai presus de partidele politice, alianțele de conjuctură și febra campaniilor electorale.

PAD așteaptă cu încredere momentul unor alianțe politice de durată cu forțele politice românești în cadrul României reîntregite.