Igor Dodon dă asigurări că PSRM nu va lansa o invitație la negocieri în adresa Partidului Democrat. O declarația în acest sens a fost făcută la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.

Atunci când a fost întrebat dacă exclude orice posibilitate ca PD și PSRM să negocieze o alianță, Dodon a spus că PSRM acționează în conformitatea cu decizia din aprilie a Consiliului Politic, potrivit căreia socialiștii pot să discute doar cu blocul ACUM.

El a adăugat că până pe data de 4 iunie, Consiliul Politic al PSRM se va convoca din nou pentru a lua o decizie finală.

El s-a arătat sceptic în privința unui mandat de negociere cu PD. Singura „portiță” care rămâne deschisă între democrați și socialiști ar fi o ieșire publică a PDM în care ei să zică că acceptă condițiile-cheie ale socialiștilor. 

„Un lucru vă pot spune sigur, PSRM nu va lansa nicio invitație democraților”, a declarat Dodon. 

El a spus că ultima întâlnire pe care a avut-o cu un exponent PD a fost pe 9 Mai cu Pavel Filip, după evenimentele publice de la Memorial.