În Republica Moldova ar putea apărea încă un partid politic, iar conducătorul acestuia ar putea fi fostul deputat democrat, Nicolai Dudoglo. O decizie în acest sens a fost votată de participanții Congresului mișcării „Devlet” din Găgăuzia.

Cei prezenți au votat pentru crearea Comitetului organizatoric cu privire la crearea și înregistrarea Partidului Popular găgăuzo-bulgar „Bugeac”.

Grupul de inițiativă nu este susținut de vreo întreprindere, organizație sau partid. Grupul de inițiativă este susținut de populația noastră... În Republica Moldova locuiesc peste 200 de mii de găgăuzi și peste 90 de mii de bulgari. Acest partid va fi creat anume pentru regiunea noastră și va rezolva toate problemele”, declarat Dudoglo.

Amintim că Nicolai Dudoglo mai mulți ani a deținut funcția de primar al municipiului Comrat, iar în perioada 2014-2018 a deținut funcția de deputat, însă în luna aprilie a anului trecut a renunțat la fotoliul de parlamentar din cauza unor neînțelegeri cu Partidul Democrat, formațiune pe care o reprezenta.

Potrivit Ministerului Justiției, în Republica Moldova sunt înregistrate 46 de partide politice.