Ex-comunistul și președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a fost ales în funcția de președinte al Organizației Teritoriale PDM din raionul Dubăsari. Candidatura sa a fost susținută sâmbăta, 18 mai, în cadrul Conferinței Organizației raionale Dubăsari.

Grigore Policinschi conduce raionul Dubăsari din anul 2003. Deși a fost membrul PCRM, acesta a fost observat de mai multe ori „cochetând” cu socialiști și Igor Dodon.

În 2017 Policinschi a fost reținut la Aeroportul Internațional Chișinău și acuzat de abuz de serviciu ce a cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice și depășirea atribuțiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.

Președintele raionului Dubăsari este decorat cu mai multe distincții, printre care Crucea „Pentru Merit” clasa II, Ordinul „Gloria Muncii” și „Ordinul de Onoare”.