Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a avut joi, 16 mai 2019, o întrevedere cu președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, președintelui Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, precum și cu alți deputați ai Blocului ACUM. Întrevederea a avut loc la solicitarea expresă a reprezentanților Blocului ACUM.

În acest context, Ambasadorul României a reiterat prioritățile Președinției României a Consiliului Uniunii Europene și cei patru piloni de acțiune: Europa Convergenţei, Europa Siguranţei, Europa, actorul global şi Europa Valorilor Comune. Acestea reflectă un program de priorităţi ambiţios, dar şi realist, se spune în comunicatul de presă al Ambasadei. 

Totodată, Ambasadorul Daniel Ioniță s-a referit la ”Declarația de la Sibiu”, documentul programatic adoptat de cei 27 de lideri ai Uniunii Europene prezenți la summitul informal organizat la Sibiu, în data de 9 mai 2019, și care stabilește direcțiile generale pentru evoluția Uniunii Europene în următorul ciclu politic de cinci ani.

De asemenea, Ambasadorul României a menționat că opțiunea europeană și asumarea pe deplin a parcursului european al Republicii Moldova reprezintă unica modalitate de consolidare a democrației, a statului de drept și de asigurare nu numai a securității, stabilității, dar mai ales a prosperității pentru toți cetățenii.

Detalii: Ambasadorul Ioniță, despre protestul la Ambasadă:România e mai mare decât pare și are o memorie lungă

Amintim că pe 12 august 2018 câteva zeci de adepţi ai Partidului Acțiune şi Solidaritate, Partidul Liberal-Democrat și Platforma Demnitate și Adevăr au participat la Chişinău la o demonstrație de sprijin a protestelor anti-guvernamentale din Bucureşti. Manifestaţia a început în centrul capitalei, la monument lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a continuat la Ambasada României.

Participanţii au scandat atunci „PDM şi PSD aceeaşi mafie!", „Fără penali!", „Jandarmilor ruşine!", „Fraţi români nu cedaţi, hoţii la dubă-i băgaţi!", „Jandarmeria apără hoţia!", „Stop violenţa!", „Jos tortura!" „Protestăm, nu cedăm!", „Suntem solidari”.