Deși încă nu a fost investit în funcție, președintele Igor Dodon se laudă că a avut o convorbire telefonică cu noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski. Despre acest lucru șeful statului a anunțat pe pagina sa de Facebook.

L-am felicitat cu prilejul alegerii sale în funcția de șef al statului vecin și i-am urat succes în această misiune responsabilă. Am făcut un schimb de opinii cu privire la relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina în diverse domenii de interes reciproc. Am convenit asupra organizării unei întrevederi bilaterale în cadrul căreia să discutăm cele mai actuale probleme”, a scris Dodon.

De precizat că în perioada mandatului său, Igor Dodon niciodată nu s-a întâlnit cu omologul său din Ucraina, Petro Poroșenko. Acum un an, Poroșenko declara că este dispus la un dialog cu Igor Dodon dacă acesta va sprijini integritatea teritorială a Ucrainei, incluzând Crimeea.

În cadrul unui interviu pentru Deschide.MD, vicepremierul Ucrainei, Ivanna Klimpuş-Ţinţadze, a declarat că Ucraina cere nerecunoașterea anexării ilegale a Crimeei de la partenerii săi. Totodată, ea a menționat că, „dacă erau careva vizite făcute prin Federația Rusă, spre Crimeea, noi interzicem acestor politicieni intrarea în Ucraina”.

Detalii: Sibiu 2019 / Vicepremierul Ucrainei, despre „Dodon -nu pupă la Kiev” și punctele comune la frontieră