Liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, vrea să obțină informații despre colegul său din Parlament, Vlad Plahotniuc, de la autoritățile din Federația Rusă. Acesta a făcut un demers la adresa autorităților rusești, pentru a afla mai multe detalii despre dosarele liderului PD.

„Am făcut un demers, acum trei săptămâni, către Federația Rusă, prin care am solicitat informații cu privire la dosarele penale pe numele lui Plahotiuc. Am făcut acest demers prin intermediul secretariatului Parlamentului”, a declarat acesta în cadrul unei emisiuni de la Jurnal Tv.

Amintim că, pe 22 februarie 2019, Ministerul rus de Interne anunța printr-un comunicat de presă că Vlad Plahotniuc este acuzat, alături de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, că ar fi creat un grup criminal prin intermediul căruia ar fi sustras, în perioada 2013 – 2014, peste 37 de miliarde de ruble din Rusia. Banii ar fi fost transferați ilegal din băncile rusești „Zapadnîi” și „Ruskii Zemelnii” în conturile create la „Moldindconbank”, dar și în conturile altor organizații internaționale.

De partea cealaltă, PD a replicat că, prin deschiderea acestui dosar penal, Federația Rusă intervine „deschis și abuziv”, încearcând să influențeze rezultatele alegerilor.

„Așa-zisul dosar deschis de ruși împotriva președintelui PD, cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din R. Moldova, este în mod clar o intervenție abuzivă a Federației Ruse în încercarea de a influența rezultatul alegerilor din țara noastră. În dosar e vizată perioada anilor 2013-2014”, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari.

Acesta a amintit că, în urmă cu un an, serviciile speciale ruse au făcut și alte acțiuni abuzive împotriva președintelui PD: „Au încercat să-i limiteze deplasarea în afara țării. Interpol a calificat toate acele acțiuni ca fiind hărțuire politică din partea Federației Ruse și le-a respins”. Potrivit lui Gămurari, Rusia nu renunță la războiul hibrid, dus nu doar împotriva PD, dar împotriva R. Moldova și a cetățenilor ei. „Iar această nouă acțiune este o intervenție extrem de gravă în modul de desfășurare a alegerilor din țara noastră”.

Sursa: Ziarul Național