Lipsa unei majorități parlamentare sau declanșarea alegerilor anticipate nu vor fi un impedimet pentru organizarea alegerilor generale locale din vara acestui an. De această părere este vicepreședintele PDM și fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu.

Potrivit politicianului, în lipsa unui Parlament funcțional, Curtea Constituțională se va expune asupra unor mecanisme prin care fiecare cetățean din țară să-și aleagă primarii, transmite realitatea.md.

Alegerile locale trebuie să aibă loc, deoarece mandatul primarilor actuali expiră în luna iunie. Cu siguranță, alegerile locale trebuie organizate. Bineînțeles, ar putea să fie unele întârzieri în funcție de funcționalitatea Parlamentului. Să presupunem că Parlamentul va deveni funcțional și alegerile poate se vor decala cu o săptămână sau două. În situația în care Parlamnetul nu este funcțional să stabilească data alegerilor, sunt sigur că vor fi mecanisme juridice, inclusiv prin unele interpretări ale Curții Constituționale, ca totuși această decizie să fie luată în așa fel încât alegerile generale locale să fie organizate în timpul reglementat de lege. Normal, ar trebui în luna iunie, or luna iulie, să fie organizate alegerile locale”, a declarat Andrian Candu.

Alegeri locale ordinare pot fi organizate începând cu 14 iunie curent, însă Parlamentul este cel care decide data scrutinului. Legea cu privire la administrația publică locală prevede că mandatul primarului ales sau al consilierului local este în vigoare până la validarea mandatului următorului ales local.