Deputatul blocului ACUM, Iurie Reniţă, este de părerea că democrații au decis să-şi doneze salariile pentru pentru cele 10 zile din luna martie la indicaţia conducerii PDM.

Poate în palatul lor somptuos de pe Armenească, unde stau ei, cineva le-a sugerat această idee”, a declarat Reniță în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit parlamentarului, donația este o decizie personală care, de asemenea, nu este un criteriu de înaltă moralitate și integritate.

E un gest benevol, individual și nu trebuie să mergem din numele partidului”, a declarat el.

Iurie Reniță a precizat că o donaţia făcută fără publicitate este mult mai valoroasă decât cea anunțată public.

Amintim că toți deputații din fracțiunea PDM vor dona salariile pe care le-au primit de la Parlament pentru luna martie din motiv că Legistaltivul, la o lună de la convocare, rămâne nefuncțional.

„Noi considerăm că banii aceștia nu se cuvin niciunui deputat, indiferent din ce partid parlamentar face parte. Politicienii trebuie să dea dovadă de maturitate, să revină la agenda de priorități sociale ale cetățenilor”, a declarat vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari.

Detalii: Deputații PDM își vor dona primul salariu pentru că nu l-au meritat