Delegația PSRM s-a întâlnit la Moscova cu vicepreședinții Dumei de Stat Piotr Tolstoi, reprezetând "Edinaia Rossia", și Olga Epifanova, de la "Spravedlivaia Rossia. S-a discutat despre cooperarea dintre partide și fracțiuni.

Împreună cu fracțiunea parlamentară a partidului socialiștilor am avut o întrevedere cu vicepreședintele Dumei de Stat al Adunării Federale, a Federației Ruse, membrul Consiliului Suprem al partidului politic “Edinaia Rossia”, copreședintele Grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, Piotr Tolstoi, de asemenea și cu vicepreședintele Dumei de Stat din partea partidului “Spravedlivaia Rossia”, Olga Epifanova”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele PSRM, Zinaida Greceanîi.

Ea a precizat că PSRM are semnat un acord de colaborare atât cu „Edinaia Rossia”, cât și cu „Spravedlivaia Rossia”.

Amintesc, în 2017 între partidul rus “Edinaia Rossia” și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a fost semnat un Acord de cooperare dintre partide. De asemenea, cu domnul Piotr, am cooperat activ în cadrul Grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia. “Spravedlivaia Rossia” este primul dintre partidele ruse care a semnat un acord de cooperare cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, în 2014, fiind condus de Igor Dodon”, a mai scris ea.

Deși Greceanîi nu scrie nimic, în pozele publicate se poate observa și Ghenadi Onișenko, fostul șef al Serviciului sanitar „Rospotrebnadzor”, actualmente deputat al Dumei de Stat din partea „Edinaia Rossia”, dar și alte persoane pe care politiciana nu le nominalizează.

 

O altă discuție Zinaida Greceanîi și deputații socialiști au purtat cu președintele „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov.

În cadrul întrevederii am discutat despre o serie de subiecte ce țin de cooperarea dintre fracțiuni și partide. Am expus deschiderea noastră de a menține și continua dialogul”, a menționat Greceanîi.

Zinaida Greceanîi și socialiștii au mai purtat discuții cu președintele fracțiunii „Edinaia Rossia”din Duma de Stat, Serghei Neverov, reprezentantul fracțiunii Partidului Comunist din Federația Rusă, Dmitrii Novicov, dar și președintele Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri CSI, integrare euroasiatică și relații cu compatrioții, Leonid Kalașnicov.

De precizat că deputații socialiști se află la Moscova la invitația conducerii Dumei de Stat. În cadrul întrevederii de miercuri, 17 aprilie, dintre Greceanîi și președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, liderul PSRM a dat asigurări că va obține anularea legii „anti-propagandă” și reconfirmarea statutului special al limbii ruse în Republica Moldova.