Consiliul politic Coordonator al blocului ACUM se convoacă marți, 16 aprilie, pentru a discuta propunerea lansată zilele trecute de Partidul Socialiștilor. O declarație în acest sens a fost făcută pentru Deschide.MD de către responsabilul pentru comunicare PAS, deputatul Radu Marian.

El a precizat că deocamdată nu este clară ora când va avea loc ședința.

Amintim că, în cadrul ședinței Consiliului republican al PSRM din 12 aprilie, socialiștii au decis să facă coaliție doar cu blocul ACUM, în caz contrar mizând pe alegerile anticipate. Igor Dodon, care a participat la ședința PSRM, a declarat că socialiștii sunt gata să formeze un Guvern funcțional cu blocul ACUM, iar în urma partajării funcțiilor, PSRM insistă asupra Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării și funcției de vicepremier pentru reintegrare.

Totodată, socialiștii au înaintat-o pe Zinaida Greceanîi la funcția de președinte al Parlamentului.

Detalii: PSRM a decis: Sau ACUM sau anticipate