Președintele Igor Dodon consideră că instituția prezidențială și-a îndeplinit rolul în cadrul discuțiilor pentru formarea unei majorități parlamentare. Șeful statului a adăugat că mai departe președintele va interveni doar în două situații: la numirea unui premier sau dizolvarea Paralamentului și declanșarea alegerilor anticipate.

Declarațiile au fost făcute de Dodon după discuțiile cu liderii PDM și cei ai PSRM. 

„Am vrut să aflu care sunt pozițiile partidelor, de fapt pe cea a socialiștilor o cunosc, nu ascund acest lucru, am vrut să aflu poziția PDM. Am văzut multe puncte comune, am văzut foarte multe divergențe pe filieră politică. Dar am văzut și multe puncte comune pe filieră socială. Din câte am înțeles, ei vor continua consultările fiecare în partidul său și pe urmă vor veni cu o poziție. Eu vreau să constat că președintele dar și instituția prezidențială și-a îndeplinit rolul, a creat platforma pentru discuții și mă bucur că a participat fiecare partid în parte dar și câteva partide împreună. Mai departe Președinția nu se implică în discuțiile dintre partide și fracțiuni parlamentare. Mai departe Președinția poate să intervină în două cazuri: se crează o majoritate parlamentară și se va înainta o candidatură la funcție de prim-ministru, dacă nu se crează o majoritate timp de trei luni, atunci dizolvăm parlamentul și mergem la anticipate”, a declarat Igor Dodon. 

Astăzi a avut loc prima rundă de „consultări comune” între liderii celor mai mari formațiuni politice care au acces în Parlament. La eveniment au fost prezenți doar reprezentanții Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat. Liderii blocului ACUM (PPDA și PAS) au declarat că nu vor participa la un asemenea eveniment, venind cu o invitație de alternativă către deputații „necontrolați de regimul oligarhic” pentru orele 10.00 la Parlament.

Igor Dodon a declarat anterior că este gata să modereze consultările bilaterale ale liderilor de partid. Potrivit lui, sarcina sa principală este de a crea condiții pentru organizarea negocierilor directe dintre conducătorii celor mai mari partide parlamentare.

Acesta și-a reiterat disponibilitatea de a aproba crearea unei majorități parlamentare din fracțiuni parlamentare, însă fără utilizarea șantajului, amenințărilor sau cu „transfugi”.

Amintim că, dacă timp de trei luni Parlamentul nu va putea vota nicio lege, președintele Republicii Moldova poate recurge la dizolvare, anunțând  alegeri anticipate.

Acum o săptămână, reprezentanții principalelor partide parlamentare au avut o primă înrevedere cu Dodon, care i-a îndemnat să se așeze la masa de negocieri. Totodată, șefului statului a anunțat că următoarea rundă de discuții în acest format va avea loc la începutul lunii aprilie.