Un grup de iniţiativă al Partidului Comuniştilor adresează un apel de schimbare a conducerii formaţiunii. Potrivit Agenţiei de presă "Infotag", un document în acest sens a fost citit de Anatolii Podoprigora, preşedintele organizației de veterani din sectorul Ciocana al Capitalei, la o şedinţă internă.

În text se menţionează că PCRM trece prin cea mai dificilă perioadă din cei 25 de ani de la fondare. Membrii formaţiunii vorbesc despre o criză ideologică, organizațională și financiară în partid.

Totodată, formaţiunea lui Vladimir Voronin nu ar ține pasul cu schimbările din societate şi cu provocările actuale. În plus, se arată în text, PCRM se confruntă cu o lipsă acută de personal capabil să promoveze ideile PCRM și să conducă organizațiile de partid.

Pentru prima dată în istoria partidului, PCRM nu a avut candidați la funcţia de primar în cele mai mari orașe din ţară, Chișinău și Bălți, ceea ce reprezintă o ruşine, susţin comuniştii care îşi doresc schimbarea conducerii.

Vladimir Voronin nu a comentat deocamdată situaţia, iar reprezentanţii serviciului de presă al PCRM au dat asigurări că vor veni cu o reacţie.

Partidul Comuniștilor a obţinut doar 4 la sută din voturi la alegerile din februarie, sub pragul electoral de 6 la sută necesar pentru accederea în Parlament.