Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihai Popșoi, anunță că formațiunea pe care o reprezintă a luat act de declarația Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor prin care s-a propus organizarea unei întâlniri pentru formarea unei majorități parlamentare. Solicitat de reporterul Deschide.MD, el a declarat că, în timpul apropiat, reprezentanții PAS și ai Platformei DA, părți componente ale blocului ACUM, vor organiza o ședință pentru a examina propunerea socialiștilor.

Am luat act de această declarație. O vom examina cu partenerii, iar ulterior vom anunța public poziția noastră”, a declarat Popșoi.

Întrebat când ar putea avea loc această ședință a factorilor de conducere din cadrul blocului ACUM, Mihai Popșoi a declarat că cel mai probabil ea va avea loc marți dimineața.

Amintim că PSRM a decis să declanșeze negocieri cu blocul ACUM, care se vor axa pe formarea unei majorități parlamentare.

Apelul a fost făcut public de membrii comitetului executiv al PSRM în cadrul unui briefing de presă. Conducerea blocului ACUM este așteptată mâine, la ora 15:00, la sediul PSRM.

Detalii: Socialiștii au decis cu cine vor negocia formarea unei coaliții: ACUM