Președintele organizației teritoriale a Partidului Unității Naționale (PUN) din Bălți, Sergiu Burlacu, l-a felicitat pe Ilan Shor cu ocazia zilei de naștere. Edilul de Orhei și deputatul ales a împlinit miercuri, 6 martie, 32 de ani.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sergiu Burlacu scrie că valoarea cadoului său este egală cu „estimarea lui Șor a unui cetățean” al Republicii  Moldova.

Ținând cont de ziua de naștere a primarului de Orhei, fără cinci minute deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Ilan Șor, am decis să nu îl las fără atenție...În dar, îi voi transmite rodul seminței sale politice, un kilogram de hrișcă și 1 conservă cu carne tocată de porc , valoare a unui cadou exact egal cu estimarea lui Șor a unui cetățean al acestui stat.
La mulți ani hrișcuiți înainte, Ilan Șor”,  a scris Burlacu.

Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, a emis pe 21 iunie 2017, o hotărâre prin care actualul primar de Orhei a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar.