Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că „e mare prostie” să folosești situația unor oameni care au stat mai bine de trei ani sub pământ, fără să vadă soarele, pentru a câștiga dividende electorale.

Fostul președinte al R. Moldova a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că cei doi piloți moldoveni ar fi fost mai demult eliberați. 

„Acești oameni au fost demult eliberați. Pur și simplu s-a tărăgănat aducerea lor acasă. Cred că ceea ce a spus Candu este mai adevărat decât ceea ce a spus Dodon. Este cea mai mare prostie ca să legi așa ceva de alegeri”, a menționat Voronin.

Liderul comuniștilor a solicitat aducerea acasă a celor doi piloți.

„Aduceți oamenii acasă și nu vă jucați cu viața lor”, a îndemnat Vladimir Voronin.

Menționăm că cei doi piloți se află acum la Moscova și urmează să ajungă la Chișinău. Ieri, președintele Igor Dodon anunța că va merge personal după ei, lăudându-se că a participat la operațiunea de eliberare a ostaticilor. Spicherul Andrian Candu a anunțat că cei doi piloți puteau ajunge în R. Moldova încă acum patru luni și l-a acuzat pe Dodon că ar fi blocat acest lucru pentru a obține beneficii electorale.

Sursa: Ziarul Național