Pretinsul Minister de Externe de la Tiraspol se arată nemulțumit de declarația comună a Consiliul ministerial al OSCE, care s-a desfăşurat în perioada 8 şi 9 decembrie, la Hamburg, şi a adoptat o Declaraţie cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul 5+2, declaraţie în care nu se menționează necesitatea implementării „Protocolului de la Berlin”.

Tiraspolul consideră declarația miniștrilor afacerilor externe a statelor membre OSCE drept un document abstract, care nu are o legătură direct cu procesul de negocieri între Transnistria și Republica Moldova. (sursa)

Pretinsul minister de externe reiterează că anume Protocolul de la Berlin este documentul care conține lista exhaustivă a principiilor care stau la bază rezolvării problemelor prioritare în relațiile dintre Transnistria și Republica Moldova. În acest sens, ministerul de externe de la Tiraspol îi îndeamnă pe participanții la procesul de reglementare, care sunt totodată state participante în cadrul OSCE, să nu interpreteze liber prevederile și contextul „Protocolului de la Berlin”.

Tiraspolul speră că apelul consolidat al miniștrilor statelor OSCE către părțile negocierilor de a participa în mod regulat la întâlnirile în cadrul formatului 5+2 va deveni unul imperativ cât și pentru OSCE care „s-a angajat să-și îndeplinească obligațiile asumate”.

„Noi nu găsim o explicație rațională pentru lipsa de acțiune a anumitor participanți la procesul de negocieri, pe fundalul căreia partea moldovenească  nu doar a refuzat să îndeplinească obligațiunile asumate, dar a și intensificat măsurile de presiune asupra Transnistriei. Agravând substanțial situația socio-economică a locuitorilor de republică”, scriu cei de la ministerul de externe.  

Menționăm că în documentul semnat, statele participante ale OSCE reiterează necesitatea de a obţine o soluţionare cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a conflictului transnistrean, având la bază suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional şi un statut special pentru regiunea transnistriană, care va garanta pe deplin drepturile politice, economice şi sociale ale populaţiei.

Într-un comunicat de presă remis de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene se menţionează că negocierile pe textul declaraţiei ministeriale au fost moderate de Preşedinţia germană a OSCE cu participarea delegaţiilor din partea Federaţiei Ruse, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene şi Republicii Moldova, reprezentată de vicepremierul Gheorghe Bălan.

În Declaraţie este subliniată necesitatea de a înregistra progrese concrete în toate cele trei coşuri ale agendei de negocieri – chestiuni social-economice, aspecte de drept, umanitare, drepturile omului, precum şi reglementarea cuprinzătoare inclusiv aspecte instituţionale, politice şi de securitate. În acest sens a fost salutată reluarea, în acest an, a procesului de negocieri în formatul 5+2 prin organizarea rundei substanţiale de la Berlin.

Declaraţia îndeamnă părţile să se angajeze în negocieri, sub auspiciile Preşedinţiei austriece a OSCE (2017), în cadrul formatelor de negocieri existente şi în conformitate cu parametri agreaţi la nivel internaţional. De asemenea, Declaraţia salută abordarea comună şi activă a mediatorilor şi observatorilor, fiind încurajată continuarea coordonării eforturilor şi utilizării potenţialului colectiv al acestora, pentru înregistrarea progresului în procesul de reglementare cuprinzătoare a conflictului transnistrean.

Menționăm că potrivit Protocolului de la Berlin, „părţile au confirmat disponibilitatea de a continua reuniunile la nivel de grupuri de lucru şi reprezentanţi politici până la conferinţa din iulie în Bavaria", pentru a atinge o serie de înţelegeri. În protocol sunt indicate şapte puncte, asupra cărora trebuie să se lucreze. Printre acestea sunt apostilarea diplomelor eliberate în Transnistria, circulația automobilelor înmatriculate în stânga Nistrului, dosarele penale, etc. La finalul documentului părţile reiterează angajamentele asumate de a soluţiona toate subiectele doar la masa de negocieri, cu ajutorul şi sprijinul OSCE, Rusiei și al Ucrainei. Experții atenționaat că autoritățile de la Chişinău sunt presate să facă concesii importante în favoarea Tiraspolului și accentuat că acest lucru ar putea submina bazele statului Republica Moldova.