27 February, 2017

Duelul declarațiilor Maia Sandu - Alexandru Tănase continuă

Duelul declarațiilor Maia Sandu - Alexandru Tănase continuă
FOTO: http://deschide.md/
Liderul PAS, Maia Sandu, susține că „în scrisoarea de informare” transmisă de Curtea Constituțională către PAS nu era specificată „ziua ședinței desfășurării ședinței” privind examinarea rezultatului alegerilor prezidențiale.

Pe pagina sa de Facebook, politicianul spune că „domnul Tănase face tot posibilul să mute discuția în detalii birocratice și are o poziție părtinitoare, încercând din răsputeri să demonstreze că toate temeiurile prezentate sunt inacceptabile, deși, pe de altă parte, declară că nu are capacitate de a le analiza”.

„Este cel puțin impertinent din partea Președintelui Curții să insiste pe ora transmiterii scrisorii de informare (care, apropo, abia ieri a precizat ziua ședinței, prima scrisoare din 9 decembrie nu specificase nimic despre ziua desfășurării ședinței), în contextul în care prezentăm situații grave ce au influențat rezultatele alegerilor. Astfel, a fost viciat votul al mulți cetățeni ai țării și au fost supuși batjocurii alte câteva zeci de mii care nu și-au putut exprima votul. Asta este mai puțin important pentru domnul Tănase”, scrie liderul PAS.

În continuare Maia Sandu spune că Alexandru Tănase declară că Curtea Constituțională nu are resursele necesare să investigheze probele aduse de PAS cu privire la fraudarea alegerilor și cere o astfel de investigație din partea PAS.

„Prin urmare, înțelegem că nicio autoritate din Republica Moldova nu își poate exercita atribuțiile și echipa noastră ar fi trebuit să facă munca integrală a autorităților, a poliției, a CEC-ului, a Guvernului, de la audierea martorilor, la investigare, la definitivarea deciziilor”,  a dăugat Maia Sandu.

Ținem să precizăm că președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a întrebat reprezentantul PAS în timpul ședinței de ce anume astăzi au decis să depună constestație la Curtea Constituținală, acesta a mai întrebat câte sesizări a făcut PAS la autoritățile abilitate privind încălcările descoperite de membrii Partidului Acțiune și Solidaritate și de ce nu au mers mai departe la instanțele ierarhic superioare cu contestațiile. 

Amintim că președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase a declarat astăzi că Partidul Acțiune și Solidaritate a fost înștiințat încă acum cinci zile despre faptul că imediat cum va fi încheiat ultimul litigiu Curtea se va întruni în ședință pentru examinarea validării rezultatelor alegerilor prezidențiale.

Vedeți mai jos mesajul integral al Maiei Sandu:

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER

Ultimele știri